Ieri am avut o zi minunată. M-am trezit de dimineaţă la ţară, păsărelele cântau şi soarele era sus pe cer. Pentru că eram printre puţinii care sâmbătă nu consumaseră alcool, nu aveam capul cât o baniţă şi nici ochii cât cepele!Am apucat să strâng urmele grătarului de cu o seară înainte, în schimb: după ce adunasem eu seminţe, cutii de bere şi mucuri de ţigară din toată curtea, iau sacul de gunoi şi plec mandră spre tomberon. Sacul de gunoi găseşte de cuviinţă să se rupă fix pe o porţiune de alee cu pietriş acoperind cu ocazia asta şi un picior de-al meu şi dându-mi de lucru în ora următoare. Până am terminat mi se cam ştersese şi zâmbetul de pe faţă şi mă luase şi frigul. Moment în care am hotărât că e cazul să plecăm acasă şi de acolo cât se poate de repede la Ploieşti city. Pe drum mă hotărăsc că mi-e foame şi vreau duş, deci, mai stăm niţel, şi tot pe drum îşi dă seama Radu că trebuia să se întâlnească neapărat cu cineva la Sara. Nice! S-a dus naibii şi duşul şi mâncarea mea. Nu-i nimic, zic, după ce plecam din Real fac băiţă acasă (băiţă, nu baie, să ne înţelegem).
Toate bune şi frumoase, Real destul de liber, shopping destul de ieftin, mai că mi se aşternea din nou zâmbetul pe buze. Pe drumul de la maşină până la bloc apare iar tentaţia: "La cat de mişto e afară, nu vrei tu să mergem în parc la sala sporturilor?" Bineînţeles că am vrut. Deci, intrăm pe uşă, Ana se dezbracă şi se străduieşte să pună mâncarea pe foc, Radu suna un prieten (as in prieten nu coleg de serviciu). Răspuns oarecum pozitiv: "Dacă se trezeşte Alexia binedispusă mergem!" Ok, termin eu de făcut ciorba şi fierb şi ardeii pe jumate, timp în care se face 6 ceasul, calc şi 3 cămăşi, nu apuc să fac dus că mă anunţă Radu că tre să plecăm. Ma îmbrac subţire (ca doar toată ziua a fost cald) şi purcedem spre parc. Descopăr ca e mult mai frig decât am anticipat în momentul în care am decis sa las geaca acasă. Shit, bine măcar ca ajung repede acasă! Wrong, aflu ca mergem la la un alt prieten sa vedem meciul! Injur tremurând dar parca nu vreau sa-mi bag picioarele şi sa plec acasă singura drept urmare rezist cu stoicism, şi-o ia Steaua, Radu înjura şi ajungem pe la 10 acasă. Dau drumul a apa (o baie fierbinte e raiul pe pământ când eşti îngheţat bocnă) aprind şi aragazul, îmi adun cremute, măşti and stuff şi ma scufund în lichidul binefăcător. Dupa ce zac o perioada, dau sa ma ud pe cap şi ma trezesc pe întuneric. Iniţial am crezut ca face Radu mişto de mine, dar nu, în momentul în care vad lanterna pe hol şi lumânările aduse la mine în baie nu pot decât sa ma bucur ca obişnuiam sa colecţionez lumânări. Buuun, now what? Asteptam sa se aprindă lumina... şi aşteptăm.... şi aşteptăm... şi avem o conversaţie cu Radu care se uita pe geam şi zice incantat:"Nu mai e lumina pe toată strada" foarte frumos, vine în sfârşit lumina, termin cu baia (ca aia numai băiţă n-a fost) îmi aplic masca cu mure şi mango pe fata si dau sa ma relaxez... După 10 min, se stinge iar lumina, înjur, ma jur ca în viata mea nu mai fac băiţă în condiţiile astea. Dacă vroiam comunism ma năşteam mai devreme, şi alte lucruri de genul asta. Revine în sfârşit lumina, dau masca jos, sting aragazul, îmi bag picioarele, nu ma mai cremuiesc şi ma bag la somn cu capsa pusa. Azi am capul cât o banita si ochii cat cepele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu