Azi noapte am visat metroul. De când mă ştiu am avut o fascinație pt lucrurile care se întâmplă la întuneric. Nu știu dacă e bine sau nu, mie întunericul mi s-a părut întotdeauna nasol și trist, și, când eram copil, de-a dreptul înfricoșător.
Azi noapte eram la o margine de București și un coleg de generală îmi povestea cum că acolo se fac experimente cu substanțe radioactive. Si când spunea "acolo" îmi arăta un parc plin cu copii. Când am vrut să plec un alt coleg de generală mi-a explicat că de acolo nu pot sa plec decât cu metroul și că pt a coborî la metrou trebuie să mă arunc în întuneric de pe un zid foarte înalt.
După ce mi-am făcut curaj şi am sărit am descoperit o altă colegă de generală care era conductor de metrou şi pe care am intrebat-o mirată dacă: " cutting hair doesn't work anymore?"
Apoi m-am trezit.
Dicţionar:
- un coleg = Aniţei Bogdan
- un alt coleg = Dudescu Marian Bogdan
- colegă = Dobre Elena
Cu nici unul dintre ei nu am mai vorbit de când am terminat generala şi nu cred că i-aş mai recunoaşte pe stradă. Nu e ciudat că şi atunci când crezi că ai uitat pe cineva el încă mai există într-un colţişor ascuns al memoriei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu